DESCOPERĂ POLITICA. ALTFEL. „VERSUS”: Ipostaze ale Puterii

În cadrul proiectului ”Școala Altfel”, SPICC, în colaborare cu Departamentul de Științe Politice al UVT a organizat workshopul DESCOPERĂ POLITICA. ALTFEL. „VERSUS”: Ipostaze ale Puterii.

Luni, 7 aprilie, ora 11, în amfiteatrul A01 al UVT a avut loc prima activitate, tip Edu – Ciné, constând în vizionarea filmului artistic DIE WELLE, ca suport și pretext al dezbaterii pe teme politologice importante și de actualitate, respectiv tema: TOTALITARISM versus DEMOCRAȚIE.

Activitatea a avut drept obiective familiarizarea elevilor cu teme politice relevante prin intermediul producțiilor cinematografice și stimularea spiritului critic și a abilităților de comunicare ale acestora. Invitații noștri au fost elevi ai Liceului Pedagogic Carmen Sylva din Timișoara, iar moderatori ai dezbaterii Dr. Claudia Cristescu, din partea Departamentului de Științe Politice al UVT și Victor Manciu, reprezentând asociația SPICC.